Cum e să cânți în stradă? Ce provocări apar, ce bucurii și în cel fel e diferit un concert pe stradă față de unul într-o sală? Ce faci când plouă, cum te raportezi la public? Sunt câteva dintre intrebările la care a răspuns Cristian Zaharia, membru al trupei Sidewalk Troubadours, formație pe care am ascultat-o la Jazz in the Street 2018.

Ai participat impreună cu trupa Sidewalk Troubadours la Jazz in the Street 2018. Cum a fost pentru voi experiența de la cânta în stradă?

Nu este ceva nou pentru noi să cântăm pe stradă, dar de fiecare dată e o plăcere să lucrăm cu voi, cei de la Jazz în the Street, oameni foarte calzi și prietenoși.

Ce e diferit, din punctul tău de vedere, între un concert stradal și unul dintr-o sală de concerte?

În mare atmosfera e mult mai relaxată. Dacă îți place, te oprești și asculți. Dacă nu, mergi mai departe. Plus că nu trebuie să stai în liniște sau să fii atent tot timpul. Asta ne afectează și pe noi, muzicienii. Putem fi mai relaxați și mai joviali.

Ai cântat la Jazz in the Street. Cum ți s-a părut publicul care a asistat la concertele voastre?

Foarte călduros. Pe mulți i-am văzut ascultând muzică cu ochii închiși, ceea ce vezi mai des în sălile de concert. Asta demonstrează că poți savura muzica și în stradă. Publicul nu și-a pierdut entuziasmul nici când a început ploaia, ceea ce spune foarte mult.

Care crezi că sunt plusurile și minusurile artei stradale în Cluj? Ce ar trebui îmbunătățit?

Nu mi se pare foarte diferit de alte locuri unde am fost, mai ales în ultima vreme când numărul artiștilor stradali a crescut. Începe să nu mai fie ceva neobișnuit. Nu e așa profitabil ca în alte locuri, dar poate fi foarte distractiv.

Este Clujul un oraș primitor/potrivit pentru arta stradală?

Din experiența mea, da. Am avut și momente când unii ne amenințau că o să cheme poliția sau am avut interacțiuni mai puțin plăcute cu trecătorii dar în general oamenii te apreciază atât timp cât faci ceva decent. Suntem obișnuiți cu asta.

Publicul vine, stă, dar și pleacă în timpul concertului. Cum ați simțit voi atitudinea trecătorilor/publicului la concert?

Pentru noi nu e important câtă lume stă să ne asculte. Am cântat pentru străzi pustii de multe ori și câteodată a fost mai fain decât atunci când se aduna lume. Totuși, faptul că Jazz in the Street e un eveniment organizat a atras lumea mai mult decât atunci când facem busking. Așa am început să cântăm împreună. Elöd (pe care de-abia îl cunoșteam) m-a întrebat într-o zi dacă vreau să facem un jam pe stradă. Am acceptat și a fost una din cele mai bune alegeri pe care le-am făcut. De atunci cântăm de fiecare dată în același loc. E greu să găsești o stradă unde acustica să fie bună astfel încât oamenii să te poată auzi, ceea ce de obicei necesită un spațiu mic, dar în acelasi timp să ai și un flux constant de trecători.

Multe persoane încă mai consideră că arta stradală e o formă de cerșetorie. Inclusiv unii artiști. Ce le-ai transmite, din perspectiva unui artist care a făcut asta?

Nu stăm cu mâna întinsă să primim bani pe ochi frumoși. Dacă vrei să dai bani, bine, dacă nu, bine. Apreciem și atunci când cineva se oprește să ne asculte și dacă nu ne dă bani. Partea monetară e un bonus, principalul lucru e plăcerea de a cânta și de a avea (uneori) un public. E o experiență foarte faină. Mai ales dacă nu sunt obișnuiți cu busking-ul. Atmosfera de pe stradă nu o regăsești niciunde altundeva.

Un mesaj pentru clujenii care zilele astea ajung la Jazz în the Street.

Opriți-vă și ascultați. Fără așteptări.